MINUTUL CU
Maxwell

Fericire

CE SPUNE JOHN ÎN ACEST MINUT

De unde vine adevărata fericire și de ce nu trebuie s-o cauți?

Cred că astăzi cultura noastră suferă de ceea ce aș numi o supraîncărcare de fericire. Cred că sunt mulți oameni care sunt pur și simplu obsedați să aibă tot timpul fericire în viața lor și cred, chiar cred, că fericirea este supraevaluată.

Acum, dacă mă întrebi: „John, vrei să fii fericit sau trist?”, eu votez pentru fericire. Dar când votez pentru fericire, înțeleg de unde vine, de fapt, fericirea. Fericirea nu vine din faptul că oamenii fac lucruri bune pentru mine sau din faptul că lucrurile merg cum vreau eu în viață. Fericirea vine dintr-o satisfacție interioară profundă că suntem oameni buni, cu valori bune, care fac tot ce pot ca să schimbe ceva în viață.

Aceasta este o fericire care nu te părăsește atunci când te părăsește buna dispoziție. De ce? Pentru că se află adânc, în miezul vieții tale și al vieții mele.

Iată ce știu. Dacă cauți fericirea, aproape întotdeauna te va dezamăgi și de obicei va dispărea. Dacă cauți valoarea, să aduci valoare oamenilor, să faci o diferență pozitivă, fericirea va veni la tine. Așadar, o să pleci în căutarea ei sau o să începi să faci ceva care o obligă pe fericire să te caute ea pe tine, pentru că vrea să stea în preajma ta?

„Dacă cauți fericirea, aproape întotdeauna te va dezamăgi și de obicei va dispărea. Dacă cauți valoarea, să aduci valoare oamenilor, să faci o diferență pozitivă, fericirea va veni la tine.”John C. Maxwell, Minutul cu Maxwell: Fericire
PE SCURT

În Minutul despre fericire, John C. Maxwell spune că fericirea e supraevaluată și că adevărata fericire vine dintr-o satisfacție interioară profundă că ești un om bun, cu valori bune, care face o diferență. El spune că, dacă cauți fericirea, ea te dezamăgește, dar dacă aduci valoare oamenilor, fericirea vine la tine.

ÎNTREBAREA TA DE AZI

Cui poți să-i aduci azi valoare printr-un gest concret, în loc să te întrebi ce te-ar face pe tine fericit?

Textul lecției este traducerea în română a Minutului cu Maxwell „Fericire”, rostit de John C. Maxwell în engleză.

Minutul cu Maxwell este un program Maxwell Leadership România, organizația oficială a lui John C. Maxwell în România, din 2011.
Despre noi · Academia Maxwell · Certificare Maxwell · Ghiduri gratuite · Întrebări frecvente

MINUTUL PE TELEFONUL TĂU

Scanează cu camera telefonului
sau scrie în browserul telefonuluimxlro.ro/mwm