Fac acum o serie despre parenting cu un scop și am împărtășit deja patru lecții despre cele cinci lucruri pe care ne-am dorit ca ai noștri copii să le aibă cu adevărat bine însușite până să devină tineri adulți. Am vorbit despre atitudine, responsabilitate, relații și imaginea de sine. Iar al cincilea lucru, atât de important, este credința. Cuvântul de azi este credință.
Ca să fiu sincer cu tine, s-ar putea să nu fii un om credincios, așa că poate vrei să oprești Minutul cu Maxwell chiar acum, pentru că nu vreau în niciun fel să te jignesc sau să fac presiuni asupra ta. Nu acesta e scopul meu. Dar, pentru că eu sunt un om credincios, a fost foarte important pentru mine ca ai mei copii să aibă o relație bună cu Dumnezeu, să-L cunoască. Și nu doar să-L cunoască, ci să poată comunica cu El și să înceapă să simtă cu adevărat cum El lucrează și trăiește în viața lor.
Unul dintre lucrurile pe care le-am descoperit în domeniul credinței, și care a contat enorm, a fost că trebuia să fim noi exemplul. Trebuia să le împărtășim mereu ce simțeam că face Dumnezeu în viața noastră, ce credeam că ne transmite, cum ne conducea sau cum ne ajuta să ne formăm gândurile, ideile, viața, scopul, totul. Cu alte cuvinte, voiam să fim centrați pe Dumnezeu. De ce? Pentru că voiam ca ei să știe că El este sursa, pentru că El este sursa, și orice dar bun și desăvârșit vine de la El.
Pur și simplu voiam ca ai mei copii să știe asta, pentru că, pe măsură ce trec prin viață, copiii au îndoieli, iar uneori copiii cam întorc spatele credinței lor. E foarte firesc. Dar dacă au văzut-o la părinți, dacă au văzut exemplul, s-ar putea să se abată puțin, însă se vor întoarce. De fapt, ce spune Scriptura? „Crește copilul în calea pe care trebuie să meargă. Când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Se vor întoarce. Se vor întoarce la rădăcinile acelea. Se vor întoarce la moștenirea aceea. Iar credința a fost importantă pentru noi.
Așadar, cinci lucruri care ne-au ajutat să ne creștem copiii cu un scop: atitudinea, relațiile, imaginea de sine, responsabilitatea și credința. Acum, nu trebuie să ai neapărat aceste cinci lucruri ca părinte. Alege-ți propriile cinci. Ce e important pentru tine? Dar îți spun un lucru. Diferența dintre a fi părinte și a fi bunic este aceasta: cei mai mulți părinți cred că totul e important, așa că au de dus o luptă în fiecare zi cu copiii lor. Nu asta vrei. Când devii bunic, privești înapoi și spui: „Nu, 90% din lucrurile alea oricum nu erau importante.” Mergi doar la esențial. Mergi la lucrurile de bază. Cred că despre asta este parentingul cu un scop. Sper că ți-a plăcut această serie.
„Cei mai mulți părinți cred că totul e important, așa că au de dus o luptă în fiecare zi cu copiii lor. Nu asta vrei.”John C. Maxwell, Minutul cu Maxwell: Credință
În Minutul despre credință, John C. Maxwell spune că părinții credincioși își transmit credința mai ales prin propriul exemplu, iar copiii care l-au văzut se întorc la rădăcinile lor chiar dacă se abat puțin. El îi sfătuiește pe părinți să-și aleagă propriile cinci lucruri esențiale și să se concentreze doar pe ele.
Textul lecției este traducerea în română a Minutului cu Maxwell „Credință”, rostit de John C. Maxwell în engleză.
Minutul cu Maxwell este un program Maxwell Leadership România, organizația oficială a lui John C. Maxwell în România, din 2011.
Despre noi · Academia Maxwell · Certificare Maxwell · Ghiduri gratuite · Întrebări frecvente