Cuvântul de azi este chemare. Unii oameni au o carieră, iar alții au o chemare. Există o diferență. Nu e una bună și cealaltă greșită, doar că una are mai multă însemnătate decât cealaltă. Eu am privit mereu cariera ca pe ceva ce fac pentru mine. O chemare este ceva ce fac pentru alții. O chemare e mai mare decât mine. O carieră e ceva ce pot duce singur.
Cred că uneori viața noastră începe cu o carieră, iar pe măsură ce devenim buni într-un anumit domeniu, primim uneori o chemare, o chemare mai înaltă, să facem ceva mai mare și mai bun decât ne-am imaginat vreodată. Cred că dintr-o carieră poți să te retragi. Cred că dintr-o chemare nu te retragi niciodată.
Oamenii mă întreabă: „Când o să te oprești?” Eu le spun: „Nu mă opresc, nu până nu mor.” Adică, de ce aș face-o? Ce fac în fiecare zi? Adaug valoare oamenilor. Nu e o carieră, e o chemare. Nu o fac pentru bani. O fac pentru răsplata de a adăuga valoare oamenilor.
Cred că e posibil să ai o carieră și, odată cu ea, să ai și o chemare. Cred că e posibil să ai o chemare fără să ai măcar o carieră. Dar iată ce știu sigur: oamenii care au o chemare au găsit un scop mai mare decât ei înșiși, și acolo apare împlinirea.
Împlinirea este rezultatul faptului că faci ceva nu pentru tine, ci pentru alții, și știi că a făcut cu adevărat o diferență importantă și palpabilă în viața lor. Odată ce ai gustat din însemnătate, crede-mă, succesul nu te va mai mulțumi niciodată.
„Odată ce ai gustat din însemnătate, crede-mă, succesul nu te va mai mulțumi niciodată.”John C. Maxwell, Minutul cu Maxwell: Chemare
În Minutul despre chemare, John C. Maxwell spune că o carieră este ceva ce faci pentru tine, iar o chemare este ceva ce faci pentru alții. El arată că oamenii cu o chemare au găsit un scop mai mare decât ei înșiși, iar de acolo vine împlinirea.
Textul lecției este traducerea în română a Minutului cu Maxwell „Chemare”, rostit de John C. Maxwell în engleză.
Minutul cu Maxwell este un program Maxwell Leadership România, organizația oficială a lui John C. Maxwell în România, din 2011.
Despre noi · Academia Maxwell · Certificare Maxwell · Ghiduri gratuite · Întrebări frecvente